Nutresc un simțământ din cele sfinte
Acelui timp când nu era paharul
Pe marea vieții să îmi fie farul
Și să se-nfigă-adânc în oseminte.

Da'n taină Bachus aruncat-a zarul
Și m-a ales stăpân pe-a lui cuvinte
Făcându-mi petrecanie în minte
Și trupul meu în zori lovind cu parul.

Și-ar fi pe-ntins de vorbă mulți de "și"
Dar eu vă las de-acum, căci crama cheamă,
Să mă iertați de poate v-oi greși

Dar creierul a început să-mi geamă,
Ideea poate o voi mai teși
Căci gândul mi-e formolizat de zeamă.