în foaierul inimii, prea multe uși
și sute de ferestre opace

,,dragostea și credința nu se învață’’ – spune
Radu Beligan într-un interviu –
dar la celelalte materii cât excelăm?
chiar și s-aduni tot învățatul, te macină lacune...
chiar și să ștergi tabla uitării, tot mai rămân dâre fine –
te pregătești ca pentru examen... deși Moartea
nu-ți va pune nicio întrebare

un om, aproape-Nimeni, avea doar așteptări:
toate unghiurile căilor, toate intersecțiile,
orice punct devenea statică dureroasă,
aștepta promisiunea fiecărei dimineți,
aștepta istovul amurgului să se ouă miracole,
aștepta întoarcerea bobului de nisip din zidiri înapoi
la malul sau albia apelor,
aștepta iubirea (preînchipuind-o exclusiv divinitate)
aștepta momentul oportun să trăiască –
nici cele mai cumplite primejdii nu-l clinti, până ce
un copil îl trase de mânecă într-o stație:
,,nene, dacă autobuzul nu mai vine,
încotro este încotro,
ca să găsim atâtea autobuze... cât să nu mai fie nevoie de nicio stație?’’
nu i-a răspuns, a dat din umeri (deși
realmente n-a dat nimic..., ci doar a luat)
a luat curajul și răbdarea-nerăbdare ale acelui copil
pornind pe jos
și totul i se dezvălui ca pentru întâia oară!...
din așteptările sale făcu o cremă, se dădu cu ea pe la tâmple
(tâmplele pesemne de asta încărunțeau pe zi ce trece...!)
dumerirea urca și cobora ca o cortină
la spectacolul vieții
(așteptarea-i năzuință și răbdare?
- nu, așteptarea este întâmpinare, temerarul între-pasului căutând...)

această cremă îi servi să-și ridice pleoapa
căzută peste ochiul rău și abia acum
recunoscu iubirea într-o femeie
(ca apoi, doar astfel, femeia să devină ...divină!...)
recunscu miracole la tot pasul
până și în împlinita așteptare a bobului de nisip
iar promisiunile nu l-ar recunoaște în amorțire,
l-ar putea confunda cu o statuie și
să treacă mai departe! –

nu mai conta deloc ce mai face Moartea,
îi mai rămăsese un strop de cremă,
cremă de așteptări care se răzuie odată cu sudoarea faptelor

un om, aproape-Nimeni, avea copilul totdeauna viu în suflet,
iar copii nu știu să aștepte, ei doar ...întâmpină.

,,dragostea și credința nu se învață’’ – spune
Radu Beligan într-un interviu – dar la celelalte materii...?
chiar și s-aduni tot învățatul, te macină lacune, chiar și să ștergi
tabla uitării, tot mai rămân dâre fine,
te pregătești ca pentru examen deși Moartea
nu-ți va pune nicio întrebare

în foaierul inimii, prea multe uși și sute
de ferestre opace