Din călător, pe alei de poezie
M-am rătăcit, pe conul de-un vulcan
Ce pare stins, lipsit de frenezie
De culori vii... Era doar fadul tan!

M-am dezgolit de orice precauții
Și m-am întins înscrisuri, mădulare,
Cum pur în adevăr îndrugi... discuții
Pe-un sit necunoscut, cu ochii în soare.

Doream să mă-mbăiez ca-n Sfânta Ana,
Să-mi iau răcoare din căuș fierbinte,
Să-mi torn pe răni, să beau cleștar cu cana...
Să fiu părtaș când demon se dezminte.

M-am retrezit ca din seism teluric
Cu eructări în îmbăliri de lavă
Din guri hulpave împroșcând azuric
În stratosfera minții... din hazna scârnavă!

Hăuri s-au redeschis scuipând,
Se înfrățind să ardă jurăminte
De pact molcom... cu zel îl încălcând,
Urlând afon neștiute cuvinte.

Revin din vis roș-negru ca de sânge
Și văd că situl e-un simbol urât,
Mișelitor de crud ca tauru' ce-mpunge...
Cu găști vampirice venisectând la gât.

Nu e-un vulcan; în fond e-o parodie
Furată din realul cast, de la natură...
Un forum deslânat de para-poezie
În care isteria țipă numai...”Târâtură!”

E-un con de umbră instabil, cenușă
Din ars mocnit, în cercul strâns de haită
Se prăvălind ca o piroclastică căpușă
Sugându-ți arderi, să-i lași singuri... baltă!...

PS
La gazo-sferic ”Vulcan de poezie” sau ”Poezie net.”
13.07.2011