pe coridorul fără lumină
fiecare proprietar are ușa lui
în spatele căreia repară
pardoseală pereți ferestre
ascute cuțitele boante
toacă hrana pentru câini
frunzele de pătrunjel pentru supă

l-ați văzut cumva pe nimeni
întreb ușile închise
cu spinarea grea încă dreaptă
în țara minunilor nimeni nu plânge
ceilalți sunt orbi în culorile toamnei
așează pleoapă peste pleoapă
ușor precum frunza peste frunză
mormane de ochi goi fără pupile
fără să se deschidă

încă mai văd să bat la uși
întinzând cutia milei
în întuneric
speranțele sunt degete subțiri
ating ușor globul pământesc
o jucărie care nu se mai învârte
și totuși se clatină

se face soare dincolo de nori
de fiecare dată când e liniște