ea avea un vis, eu am un vis

*

fiecare lucru frumos se întâmplă noaptea
când plec la plimbare
și mă apropii de fiecare gară necunoscută
trenurile fluieră
se opresc în stație
dimineața pare dintr-odată tristă
deși nu e / e doar locomotiva veche care târâie după ea
multe vagoane
pline de lemn uscat adus de undeva
din pădurile bucovinei

(știu că nu voi mai suferi
niciodată de frig
poate din când în când de foame pentru care
ar trebui să fie suficient
un foc cald și viu
ar trebui să fie de ajuns dar
niciodată nu e )

*

din poză se vede mâna ei. se aude glasul ei
îngânând santa rosa
se derulează încet un film spaniol
cu oameni simpli și buni
care ne dau de mâncare și apă fără să ne ceară
nimic în schimb
decât să creștem mari
deși suntem oricum destul de mari

*

am crescut atât încât ne e ușor
să ne uităm la fotografii însă toate fotografiile au ceva trist ca o
sticlă de ulei vechi din care aburii
refuză să iasă

și oricum vine iarna
atunci la minus douazeci de grade
îngheață și zâmbetul tău (ca și al lor) pe buze
îngheață toate cuvintele pe care ai fi vrut să i le mai spui
îngheață și inima ta care devine din nou o poză frumoasă și veche

și asta ar trebui să fie de ajuns


( a plouat și ceasurile sunt pline cu apă, îmi spune ea,
dar atunci va ninge și va fi atât de frumos)