în timp ce împart în căni de hârtie cerată
o substanță numită libertate pe care
ei au creat-o așa
doar pentru a da iluzia la volum maxim ascunzând de-
pendența de ceva mult mai groaznic, incapacitatea de-
a fi înafara ei, cu frânghii grotesc legate de încheieturi și de glezne dan-
sând pe versuri imprimate pe o hârtie albă pătată de-
un fals, hidos sânge negru-albastru, o hartă către nicăieri, o hartă
de ziduri, de piatră îngrijit ordonată între un cer fără urme și un hău ne-
sfârșit (în timp ce ei lungesc priviri-guri-flămânde cu degete strânse în-
cleiate pe gleznele ude de noapte) de aproape

în timp
ce ei asfaltează un drum de morminte și oase cu
un cenușiu al morții, într-o transformare for ța tă
tu mă privești cu zâmbetul tău incoercibil de cald, de
mamă, de
tată
mă privești ca pe-un grăunte de un început de durere
în timp ce-l vindeci de grea-
ță, alegând cu grijă din această urzeală de
oase și sfoară un pic de
afară

încă

afară, tu du mă
blestemule dară
curară, lanțuri curară
adoră mă ca pe o tânără fecioară
afară

și tuburi de plastic, hârtie cerată, pârâuri cu luciu de solzi
o lostriță smeadă topindu-se-n ceruri

mereu uiți accentul pe i și pe u
deschis, ascuțit
tăiș
(nu mi-ai mai scris de mult)

nu

nu încă

(în vremea aceea
pre când oasele trosneau jăratic
în carnea-pământ, deasupra, la o palmă,
alb și plăpând,
plesneau ghioceii-n gerar
rând
pe rând)