să pierzi
să cauți acolo unde n-ai avut niciodată curaj să speri
să simți cum te evapori cum valurile de căldură te cuprind până la moarte
cum storc ultima picătură de tine
lăsând golul să te înghită până nu te vei mai recunoaște
și-apoi vei începe să schimbi zilnic oglinda în care te privești
spunându-ți că greșeala e a celor care au construit-o
a celor care te-au născut
a celor care te-au iubit
te-aș fi sărutat dacă n-aș fi avut ochii plini de lacrimi
și mâinile pline de sângele tău
sângele tău care curgea din mine
sângele care la fel de bine era și al meu
 
n-aș fi știut niciodată o astfel de durere
fără să știu pe cine să învinovățesc
n-aș fi știut că pot renega, dori, urî și iubi în același timp și într-un concret
care astăzi îmi provoacă dorințe de moarte
 
câteva clipe m-am privit prin proprii ochi suspendați
m-au amețit dar te simțeam
simțeam cum vrei să-mi iei și ultima parte din tine
știam că nu te voi lăsa
și i-am privit despărțindu-ne
tăind tot ce mai rămăsese din tine
mi te-au arătat apoi (nici acum nu știu de ce)
ca pe o reușită
ne-am privit ca pe propriul păcat și eșec
 
acum îmi amintesc de tine
(să par indiferentă, trebuie să par indiferentă)
deși pierderea ta doare mai mult decât (nu, nu pot rosti cuvintele astea)
 
e mai bine că n-ai să găsești niciodată
repulsia pe care ceilalți o au față de suferință
cum e să strângi de mână un necunoscut
doar pentru că ai nevoie de o îmbrățișare
 
o să înnebunim cu toții
te iubesc pentru că te-ai născut din mine
pentru că ți-ai dorit să te naști din mine
pentru că înainte de a te dori eu tu ne-ai dorit pe noi