M-am pus în sicriu cu mâinile pe piept

Așa cum îmi spunea muma mea să nu dorm

copil fiind

Și m-au aruncat, acolo unde ceriul și pământul se tot sărută

m-au plouat cu stele mici și mii, sfredelind aurit diapozon

Mort și țăpănos, zâmbeam sorocului

Când deodată o bufniță se ridică, o săget cu sprânceană de om mort

Iată și un cal galop, ridicând deșertul în mari și întunecând steiul

L-am tăiat de la picioare, firește

Dar tot îl alergau genunchii

iar el necheză de nu-l auzea nimeni

eu zâmbeam mort fiind și țăpănos

Abia când am început să mă împut

mustratu-ma nașul, de ce n-am dat mireasma asta bună înainte

așa cum se cuvine

De ce n-am dat cu mortăciune

pe la oușorii brazilor

și pe la subsiorii vrăbiilor

și n-am duhnit cu boturile cioarelor înfruptând prin hoaite

Am tăcut firește, căci mort eram

La marginea unde plouă cu stele pe acela din priveghi

și se-aruncă-n pământ cu ceriu

Și de unde mă găsesc că fuioarele mă desfac după cum urmează:

Fuiorul oaselor adună pe dos lâna oaselor

Fuiorul mușchilor adună pe dos lâna mușchilor

Fuiorul nervilor adună pe dos lâna nervilor

Fuiorul aripilor adună pe dos praf

Fuiorul ochilor adună pe dos lânăaprivirilor cât și a neprivirilor

Ah primul ah… ce încâlceală

Ah din nou, al doilea ah… de voi cei ce v-ați șlefuit mâini

căci niciodată nu veți mai putea să pictăți icoane pe sticlă

Și iar, fuiorul sticlei adună pe dos lâna transparențelor

Ah pentru a treia oară ah… ce de cioburi venind la locul lor

de lipeau lacrimi de sira spinării

Ce la rândul lor adunau pe dos de fuiorul aducerilor aminte

Ah ce încâlceală a coastelor de elefant trase-n fir pe dos în sire

de acea vale plânsă

Fuiorul urechilor de capete bărboase adunau pe dos și pe bună dreptate toate auzirile de sânge sângerate vreodată

Fuiorul nărilor adună toate miresmele bune de mort pe dos în fir de lână a punerii deoparte

Cum se și cuvine

Dar ah pentru a cincea oară, ah… ce încâlceală

Fuiorul vorbirii întorcea pe dos lâna vorbirii

De aici încolo fuioarele erau de neînțeles

Iar ele adunau altfel lână fuioarelor ce întorceau pe dos mai înaintelea

și le întindeau adunat de-a stânga și dea susul

de-a împrejurul și deandoaselea

de-a mijlocul

și pe după oglinzi

Innodandu-le în deznodarea primului vierme ce-mi mistuia trupul plouat de stele mii, când

săgetăm bufnită cu sprânceană de om mort lipsită ochilor

căci tocmai ce fuiorul sprâncenelor adună pe dos lână lor

Așa că i-am spus nașului că n-am știut de mireasma bună

căci virmele se mișcă atât de greu pe mine, iar eu eram mult prea lucid

Se pare totuși că mai era o cămară de taină unde eu

nu auzeam