Doamne, fă-mă puternică să îndur

Apoteoza acestui mileniu de fier

Fluierând ca un accelerat

Prin toate gările sufletului meu efemer



Nu am vocație de Annă Karenină, mă scuzați

Îmi puteți lua capul în mâini, să-l ridicați

Înspre lumină



Pântecul meu e ca un tunel

Prin care treceți în fiecare noapte

La fel de îngrijorați și pustii,

Un semnal de alarmă

Că sunteți încă vii



Dar eu nu pot vedea, sunt oarbă

Doar pipăi ușile și ferestrele

Cu teamă

Că mă veți invada



O femeie din Nevada

Stă pe șine și așteaptă

O schimbare de fus-orar



Doamne, de ce ne vizitezi atât de rar?