urlă nopțile sub noi, străine
văd ți-au secat toți ochii din palmă
cum te-ai gândit tu
s-ascunzi visele peste cearceafuri de scrum

îți scurtezi buzele și nu-ți mai nimeresc sărutul
eu sunt o nălucă doar când mă-mpingi
spre nimic și pierzanie cu smucituri ferme
când vorbești de-aiurea împungându-mi retina
te urăsc mai hotărât ca hoțul cel ce ne-a lăsat pe amândoi fără căldură

uite urlă și pământul sub tălpile tale
ce-ar fi să-l cruțăm și să nu mai pleci zic
dar sunt fantezii sociale care te trag de grumaz până când
ți se opresc toate simțirile-n artere
și tu uiți



ceva ce nu mai contează pentru că
am uitat toți deja.