curând se trage cortina
peste scena unde s-a jucat piesa de teatru a vieții mele
undeva între răsărit și apus
ultima promenadă pe marginea unei trăiri
cu femei frumoase și un pahar cu vin
de viță nobilă

poate culoarea pastelată a rujului
de pe buzele arcuite
m-a făcut să înțeleg că am greșit cândva
și acum plâng gândurile
împreunate cu serile rebele
din cafenea

aș mai fuma o țigară
dar fumul mă face să nu mai pot vedea
urmele pașilor tăi din iarba cu flori de nu mă uita
și margaretele ce le-am cules împreună
într-o seară de vară dansau cu noi
fluturi
ca doi copii alergam
dar a căzut cortina
și plânge privirea pustie
poate și ea.