poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-07-15 | |
în satul în care m-am născut ploua în fiecare zi
străbunii au trăit zile în șir cadența picăturilor de ploaie bunicii aveau cizmele rînduite pe prispă și ploaia venea în fiecare zi șuvoaiele curgeau la vale cîmpia era numai apă și i-au zis Satul Ploii preotul se ruga sa iasă soarele dar toți preoții au trecut la Domnul fără să vadă minunea și casele s-au făcut gri oamenii s-au făcut cenușii tot așteptînd o rază bătrînul satului trecuse de o sută de ani trăind legenda că nu va muri decît în ziua cînd va veni soarele șiruri de copii cu cizmulițe și pelerine mergeau la școală pe drum băltoacele erau tăiate de-a dreptul pe neașteptate venea un nor negru și ploaia curgea deasă și rece cîteodată ore întregi neîntreruptă dimineață de martie friguroasă un călugăr cu umerii ascuțiți și barbă deasă intră în satul ploii cu bocancii plini de noroi încearcă să întrebe la porți unde se află mănăstirea să facă o închinăciune copacii putreziți nu mai aveau rod curțile erau pustii gardurile și porțile coșcovite înnegreau totul oamenii sub pelerinele de ploaie își tîrau animalele ude doar bătrînul satului ridică palma în sus fără nici un cuvînt îi arătă mănăstirea icoana Maicii Domnului și a Mîntuitorului erau umbrite de pîlpîirea candelelor împrejur pace chiar la intrarea în mănăstire copila cu ochi mari albaștri îmbrăcată într-o mînecă dintr-o rasă veche o umbră pitită sub masa de la lumînări privește în sus la omul înalt călugărul face o metanie îngenunchează în fața altarului și se roagă pentru zile bune în Domnul astăzi este ziua lui împlinește 36 de ani din care 20 botezat în călugărie liniștea nu e tulburată decît de vîntul care mai intră prin crăpăturile pereților de lemn și orele trec în tihnă el înalță rugă de mîntuire și afară ploaia se oprește brusc din umbrele cerului norii grei cenușii dezvelesc firav o urmă de rază călugărul se roagă pentru strămoși și razele se întind din ce în ce mai tare cu o cruce mare în dreptul inimii se ridică din genunchi și mulțumește liniștit se îndreaptă spre ușa mănăstirii iar afară soarele strălucește cald în tot rotundul perfect scoate din traistă o bucată de pîine și i-o dă fetiței cu ochi din cer o ia de mînă și pleacă cu ea pe Cale ieșiți la porți oamenii se închină ca o umbră el trece binecuvîntînd satul și oamenii pe banca din curte bătrînul satului închide ochii spre soare
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate