De câteva mii de ani m-am gândit să devin piatră
Și am strâns în mine toate simțămintele dintr-odată.
Am strâns din stelele cerului, din izvorul pământului,
Până am simțit construindu-se-n mine esența cuvântului.

Odată devenit lacrimă și scrum ars de lumină
Mi-am șters obrazul câmpiei invadat de a dansului tină
Și am săpat în inima focului nu să aprind flacăra,
Ci umbra care preface uitarea adunând din nimic altora.

Astfel, tot potrivind distanțe, măsuri și laturi distincte
Am simțit cum îmi descopăr sinelui un profund înainte.
De aceea, te rog, ființa mea ce mă porți fără mine,
Fă să devin din ce sunt piatră și nu nisipul dintre ruine.