Pe drumuri prăfuite, un negru armăsar
Își spumegă mânia, purtând în coamă timpuri.
În urma lui biserici cu 'nalte cruci răsar...
În fața lui, spasmodic, se prăbușesc olimpuri.

Călare-necălare și cercul s-a închis.
Urgia de păcate adună și împarte.
Se scutură speranța, se spulberă un vis.
De astăzi universul la două lumi se-mparte.

Sub stratul de cenușă e un cuvânt nescris.

1 iunie 2012