Într-un foișor cu stele
Vine lumea fără vârstă,
Lumina zilelor mele
Rătăcită e prin pustă...

Și gerul dispare din gene
Cu gheața fierbinte arzând,
Statuile aveau doar izmene
Iar eu nu eram pe pământ...

Să mergi printre case baroce
Cu creta pe mâneci albind,
Privirile mult prea feroce
Le sorb ca un unic alint...

Doar numele vor să plutească
Pe cărțile cu serii prea noi,
Și mâinile vor să vorbească
Numărând până la doi...

O urmă de praf în văzduh
Se pierde din tălpile tale,
Aș vrea să fi fost doar un duh
Ce uită că are o cale.

Zăpezile curg ca un vis
Cu apa ce vrea să erupă,
Un cântec uitat de-al lui Elvis
Ce știe că viața e scurtă...