Aici acum este ”nu este”.
Timpul responsabililor proști și al
ticăloșilor iresponsabili. Nu! Nu! Nu!
N-am nevoie, nu vreau asta!
Prea multe semne de exclamare.
Ar fi mai corecte semnele de întrebare.
Rostul existenței mele
a devenit nesigur.
Dar sinuciderea nu-i drum de scăpare.
Adică scăpare ar fi, dar nu-i drum.
Se pare că nu este mai departe.
Cândva am vrut să fac ceva.
Nu mai vreau nimic.
Sunt singur.
De fapt, asta-i o prostie: traduc, lectorez,
fac ceva. Deci sunt factor.
Dacă vreau, dacă nu. Adică sunt un fricos.
Nu îndrăznesc să mă arunc în bezna din mine.
Mai bine stau pe terasa hotelului Abgrund,
și nu spun: Nu! Nu! Nu!
Îmi beau berea, scriu poezie,
trag cu nesaț dintr-o țigară
(sau poate nu cu nesaț, dar fumez).
Și? Nisipul din clepsidră curge, viața se sfârșește.
Și-ncă nici nu-i rău. Pe de altă parte:
totul se destramă, se sfârșește.
Și nu pot să spun: Nu! Nu! Nu!
Totul se dizolvă într-un ”nu prea”.

Poezie de Petri György
Traducere de P. tóth Irén