piatra lunii

nu râde, piatra lunii e neagră.

am atins-o la muzeul aeronautic din America

visului albastru,
e triunghiulară, ținută în menghina specială
să nu fie furată, e o piatră celebră
neornamentală, mi-am pus atunci o dorință
să fie asociată cu piatra noastră de la Ierusalim,

aia de 6oo de tone, care plânge..
plânge..
am încercat să-i șterg lacrimile
mi-e sete,
partea nevăzută a lunii e ca un craniu de om-
au pozat-o la muzeu, e acolo,
privită din satelit,
alături de macheta avionului lui Vlaicu,
mă arde mâna uneori,

e semnul lunii în căușul palmei mele,
e semnul meu să ard.