primăvara asta
are ochii de miel purtat pe umerii tatei
în vinerea mare
când mă suiam eu la spovedania otăvii
în podul din care
aflasem dintr-un vis
îngerii casei vorbesc


nu-l văzusem nicicând pe tata neiubind,
decât în zilele când mieii plâng
și la grumaz le-nfloresc a prohod ciucuri roșii
ca bujorii din grădina bunicii


nu băuse vinul necredinței
la poartă ridicase iubirea
ca pe-o cruce de piatră
o văd când mi-e dor să citesc volumele
aniversărilor fără durere
șade pe scaunul din uliță ca o înțeleaptă
cu mâinile împreunate veșted în poală


o singură dată
tata și-a aprins o țigară
cât pentru ultima
de-atunci în podul cu veșmintele încremenite
funiile-s uscate
mai uscate decât ochii bunicului
ațintiți a secetă
și-a cădere cumplit în păcat


n-a trăit neiubind niciodat'
nepedepsită nu rămâne
nici o greșeală
tata captiv gândului meu
biserică ridicată într-un cer
cu podul plin de îngeri și cruci la răscruci


anul ăsta bujorii vor înflori mai curând
aud dinspre mucenică...