n-am fost niciodată pe strada i.c. vissarion, din titu,
deși numai aici zăpezile sunt mai înalte decât altele,
părând că merg pe catalige, îmbrăcate toate în roșu
ca măceșii, după alienare / au tocuri, pot
păși apăsat, lăsând în urmă un aer nou,
ca dintr-o viață trăită numai pe jumătate
și numai cu ochii deschiși, ca înecații

ea, în schimb, merge repede, aplecată spre dreapta,
ca și când gândurile-i sunt tulburate de vânt, precum zborul vrăbiilor,
numai așa își găsește echilibrul,
purtând cu ea toate zăpezile de peste an
prin buzunare, în poșetă, în pumni și în riduri,
numai zâmbetul îi este aburos ca o seră năpădită de greieri

îmi spune, ușor repezită,
că pe strada ei nu a văzut niciodată vreo rodie,
deși astfel de fructe pot fi culese de pe i.c. vissarion, din titu
doar dacă te ridici pe vârfuri, direct din balcoane, de pe țeava de gaz-metan,
din vitrina cofetăriei, de la supermarket, chiar în parcare,
ba chiar pot fi găsite și-n butoiul cu varză murată, pus în debara,
ca o garanție pentru zilele în care-i voi surâde umed, ca streșinile
după ce sunt sărutate de ploi

suflete, nu știu ce gust are un astfel de fruct,
respiră ea ușor sacadat și atât de frumoasă
doar ochii o trădează, câtă vreme din sclipirea lor verde
vine un râu fără maluri
și care poate întuneca rațiunea

parcarea, locul de joacă, în lateral - școala,
bara de scuturat covoare, ca o garanție a unei casnicii fericite,
bordurile noi și cu vopseaua deja scorojită,
doar blocuri cu patru etaje, pe partea stângă
și un imens teren viran în dreapta, în dreapta,
acolo unde stau și-o aștept să vină în fugă,
ușor aplecată, ca un si bemol
și purtând cu ea toate zăpezile de peste an

pe strada i.c. vissarion, din titu,
rodiile pot fi decupate drect din luciul asfaltului
însă doar îndrăgostiții le pot savura gustul,
în zăpezile fierbinți și înalte,
până la ștergere