rapsodia primăverii

să pătrundem în tainele primăverii,
să luăm soarele-n mână și să-l mângâiem
ca pe-un sân de femeie,
să ne jucăm cu razele lui, desculți prin copilărie,
pe iarba verde din bătătură,
prin pădurile noastre de vis,
prin văile noastre și prin râurile noastre,
să aruncăm din suflete murdăria care s-a strâns atâta vreme,
să ne jucăm noaptea cu stelele și cu luna
și cu toți îngerii, și cu toți licuricii,
să ne plimbăm în carul mare pe calea lactee
de la nord la sud ca niște extratereștri
care descopere pentru prima dată fericirea,
apoi să cădem pe pământ, desculți,
cu glesnele prin iarba verde, mîngîiați de roua dimineții,
să jucăm și să dansăm ca niște saltimbanci,
strângând în brațe un buchet de flori
și iubiții sau iubitele primei noastre levitații
în lumea lui eros, hai oameni buni, să devenim copii,
să ne jucăm de-a pitita, prin cotloanele copilăriei,
să chicotim și să zburdăm ca icar
cu aripile noastre imaginare într-o lume numai a noastră,
lăsați chiliile pentru schimnici
și priviți cum își scutură păsările aurul pe spinarea noastră,
ascultați cântecul lor de nuntire prin livezi
și învățați de la ele alfabetul fericirii.
nu lăsați durerea să rupă lumea-n două
și să vă pătrundă în ochi, ascultați sunetele muzicii lui vivaldi,
trăiți cu frunzele la un loc,
și voi tot frunze făcute din carne și din pământul
din care-a mușcat ploaia măruntă a toamnei,
lăsați formele concrete ale vieții pentru savanți,
lăsați trupurile îmbrățișate de nenăscutele priveliști
din sufletele voastre, lăsați-le să zboare cu vulturii cerului,
în aura albastru-verzuie a haosului,
nu vă mai faceți probleme cu imaginile diforme
ale existenței, lăsându-vă devorați de ele,
îmbolnăviți-vă de fericire, spargeți ferestrele răului,
lăsați martirii să se odihnească pe ruguri,
retrași în turnurile propriilor oase,
voi sunteți vii, fiți ceea ce sunteți,
aruncați steagurile singurătății
și cuceriți înălțimile cu zâmbetul pe buze.

marți, 28 februarie 2012