cîini șorecari îmi ling din palmă liniile astrale
privesc cu oarecare neliniște
orele trec în urechi vocea femeii violetă mă gîdilă
m-am trezit cu trusa de scule în ochi
și n-am clipit pînă seara.
se gudurau la picioarele mele
am întins palma ca apărare apoi ca teamă
am ținut-o întinsă
cui după cui fierestaie chei inelare
s-au topit în salivă și n-am clipit
am palma atît de fină încît aș putea trăi permanent
muntele lui venus e deal
pe partea opusă atîrnă vase de sînge.
femeia cu voce violetă zîmbește
înapoia mea și spatele mi s-a curbat spre sine
într-o ipotetică galaxie.