ninge ca dintr-o fântână

cu rigoarea ei celestă

că zăpada manifestă

tirania ei de zână



posesiva ei iubire

diafane straie albe

bogăția ei de salbe

trece dincolo de fire



frig de crapă pietrele

fără lemne nu se-ndură

sobele să dea căldură

să-ncălzească vetrele



ninge ca o condamnare

toate diminețile

să ne spele viețile

de păcatele murdare



gerul alb ne dă de știre

că pătrunde frigu-n oase,

că mor oamenii prin case

și n-ajung în cimitire



ninge fără încetare

rău că nu mai luăm în seamă

cerurile ce ne cheamă

să venim în ascultare!