Viața este nemaipomenită,
Cu ce de plăceri are-n ea,
De-ți preschimbă și viziunea,
Ea fiind până și iubită.
Are un parfum ciudat,
Ce te face să te simți bizar.

Parfum ce a părut învechit,
Parfum ce pare prăpădit,
Parfum ce ar putea avea duhoare,
De-ți pătrunde-n adâncuri spirituale.

De te face să te simți nespus de bine,
Dar prin care ți-a trezit înțelepciune.
Îți întărește recunoștința,
Îți va sprijinii credința.

Parfum ce a făcut să te simți cu inteligență,
Prin tainele ce se ascund, ca privirile-n ceață.
Parfum ce te face să simți compasiune,
Față de tainele ascunse.
Parfum ce te va face să te simți afectuos,
Pentru tainele ce ți se descoperă, frumos.

Parfum ce ți-a pătruns cu șuvoaie mici,
Dar încet, și sigur, aducându-te aici.
Parfum ce-ți coplește inima,
Cu sentimentele acestea.
Parfum ce va fii ca o adiere de briză,
În lipsa vântului, cu bună credință.

Întâmplări, persoane, sau taine cu miracole,
Þi-a fost scris să le descoperi ca-ntr-o carte.
Pana medievală, în tine, dureros ea a zgâriat,
O linie a existenței, a ta, de te-a marcat.
Iar împreună cu condeiul ți-au fost însemnate provocările,
Sau bucuriile, trăirile, fericirile, cât și iubirile.
Ceva e sigur : aici ce-ai îndeplinit ...
Și tare vinovat te vei considera dacă te-ai plictisit !

Iar eu, cu ecoul unui scriitor,
Nu văd decât ceața unui nor,
Al cărui orizont,
Ar putea fi un decor.