Parcă se plimbă prin mine ceva
ca și cum sufletul mi-ar fi autostradă.
Se lasă când pe-o parte, când pe cealaltă,
ca și când cotiturile mele interioare
ar fi niște viraje fotografice.
Cugetările mele se transformă
în trambuline alpine
și inima…
inima bate în zvâcniri nocturne,
stârnindu-mi tichia de pe cap.
Tichia mea de om fericit!
Și gândurile mele pompoase
derapează pe pista
pe care mă întrec eu cu mine.
Îmi las ideile fixe în urmă,
fluturând stegulețe albe.
Iar pruncii gândurilor mele
îmi strigă ceva, cocoțați
pe gradene.
Câștig!
Pentru prima dată
deschid cu sete șampania
și beau.
Pentru ideile mele nocturne!