nici nu știu cum te cheamă dacă ești
ființă umană sau doar o aripă de vultur căzută
nesperat de aproape de locul unde aromele
din mugurii verzi ascund sub piele aerul dintre noi

mă uit un minut la tine și am timp să-ți înalț
un psalm cât o statuie cu mâna întinsă
ca o rugăciune rămasă în mine demult când
recitam poeme emoționante prabușindu-le-n-pământ
durerile prefăcute în șerpi

treci prin toate fantomele iernii călcând
firul nisipului pictat de mine în celălalt anotimp
când amurgul dă foc frunzelor uscate cu brațele-ți
strânse cuib în jurul meu arunci peste mine privirile
ale aceleiași umbre visătoare care-mi iluminează
subțire subțire starea de spirit

în toate dorințele mele te prind de subsiori fără să ating
niciodată identitatea invizibilă învălmășită sub ochiul meu
la-nserare ești înalt ca timpul în care mi-arunc
somnul străjer să-i smulgă un gând din clipa noastră
rămas în tendoanele altei diminesiuni

te aștept cunoscut necunoscut să traversăm sentimentul
acesta de fericire până când din saltul cuvintelor tale
urcă în arbori liniște din ea te ridici ușor ca o pană
de vultur cărându-mi în gheară fărâma de cer sub care
chipul tău ia forma visului



29 ianuarie 2012