luați acest poem de coarne și puneți-i bubele la pământ
melancolia înflorește în el ca o coastă perugiană.
poftim, craniul lui de porțelan e virgin ca un fotoliu
nou. în el pot pune versul cel mai mare cel mai frumos
versul demn de a sta față în față cu moartea care înjunghie
cu arme chinezești vocea clară și diafană a ierbii.
scoateți mandibula acestui poem și dați-o actorilor
care mănâncă regine. scoateți din inima lui iubitele
de hârtie și puneți-le ca pe niște gulere de nutrii
le gâtul păros al iubitului. dar niciodată să nu-l abandonați
în stațiile de metrou. vor da peste el boschetarii
și-l vor obliga să cerșească tot timpul, cu aceleași cuvinte,
amorul mâinilor întinse. vor da peste el criminalii
și-l vor obliga să se sinucidă într-un catren construit
din patru linii de tren. vor da peste el oamenii legii
care îi vor cere pur și simplu identitatea nesemnificativă.
vor da peste el oamenii care vin de la fabrica de confecții
și vor face din el o față de masă peste care bețivii
vor injecta alcool și vor așeza cicatrice de țigară. de aceea
vă spun, luați poemul de coarne și puneți-i bubele la pământ
până nu-i va cădea capul înfiorător în poala unei muște