Și totuși poate mâna-mi încearcă să scrie,
Ceea ce gândul e prea leneș să vadă,
Și sufletul încearcă și-ncearcă să creadă,
Că tu ești femeia ce va să vie!

Desigur sperând risipesc iar cerneala,
Străinii vedea-vor cum stau și suspin,
Făcând iar nimic, așteptând să devin,
Împăcatul de sine, izbăvit de greșeală.

Nu vreau ca să mai chinui cuvântul,
Ci voia-mi cu tine-n furtuna să plec,
Și veacuri și clipe de-acum să petrec,
Și tu să fii ceea ce-mi mânuie gândul!