poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-12-27 | |
pârâul a secat de tot
și apă nu-i și pe locul lui e glod, un glod căprui. strigă foamea-n noi și copilul plânge cu fața în noroi și inima se frânge în maica lui săracă și-l strânge la pieptu-i din nămol și capul nepticioas-apleacă și lacrile-i curge peste pământul sterp și gol. strigă foamea-n noi și nu e pâine, de mult n-au mai curs ploi, de mult nu mai sunt grâne. privește-n sus țăranul ținând în mâini căciula. scurtează orizontul și-așteaptă-n zadar o ploaie, numai una. un soare ce-i prea mare, un aer prea uscat, nici vânt, nici măcar o boare nu trece peste sat și plâng pruncii în case și plâng părinți-n câmp căci mamele n-au țâțe, iar tații scurmă în pământ. se strâng cu toții l-olaltă într-o rugăciune; pe-o margine de baltă fac câte-o-nchinăciune și strigă către soare cu lacrimi mari în ochi să lase măcar o boare s-aducă câțiva stropi și strigă către lună, strigă cu toții-n cori și-o roagă ca pe-o regină s-aducă câțiva nori. strigă către sfinți și către Dumnezeu și către ai lor părinți și către propriu-i eu. dar soarele le arde pielea zbârcită și ochi lor ce-s orbi de sărăcie, iar luna, regina nopții, este prea zgârcită și-și întoarce fața a blasfemie și Dumnezeu e crud cu ei acuma, iar sfinții de pe icoane sunt fără de viață și în zadar se roagă la ei făptura căci ca și noi în foame, ei sunt în neputință. și niciun răspuns nu vine și cad bieți sărmani fără putere, cad încet pe vine; înaintea morții, speranțe efemere. ai lor copii n-au mâncat de zile și încă vor răbda de sete și de foame pân' cineva se va-ndura de ei, nevinovate creaturi ce s-au născut la chin și mor, iată, prematuri cu lacrimi și suspin și strigă foamea-n noi cu-n urlet de durere și-ntreaga lume îi lipsită de plăcere. * pe când fii de miliardari pe zi sfărâmă câte-un bolid, copiii celor sărmani nu au ce pune-n blid. Căci am uitat de noi și de-ai noștrii semeni de astăyi sunt ăn nevoi căci nu mai au pe nimeni și-n prag de sfânt Crăciun să ne gândim la ei și-n ziua de Ajun să fim noi norii ploaiei
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate