De mult n-auzisem


De mult n-auzisem de el,
Am aflat că murise de mult,
El eram eu, eu murisem de mult,
Mai știa el de mine, mă mustra?
Doar ascult.
Mai aud câte-un sunet din albele lumi,
Îmi vorbește, îmi scrie, mă-ndeamnă și cum
Ar mai fi, ar mai vrea să mai schimbe ceva,
Dar lumea pășește ca tancul de câmp
Peste gropi și tranșee, pe cadavre, pe dâmbi,
Ne urăm , ne uităm, ne-ngropăm fără plâns,
Eu ridic un pahar, în el lacrimi am strâns,
Ascunse cu grijă, să nu râdă un ins
Ce nu știe că moartea de mult ne-a cuprins,
O moarte în suflet, când trupul e viu,
De aceea trăiesc, de aceea mai scriu.

BORIS MARIAN