am fost un copil cuminte eu
dacă stau să-mi aduc aminte
poate puțin prea singur
în toate tristețile mele
poate puțin prea trist
în toată singurătatea mea
visam la o copilă blândă cu ochi mari
și cu pielea albă albă
pe care s-o apăr de copii și de câini
și cu care să-mi împart în fiecare dimineață
plăcinta mea caldă de cartofi

tot pe a doua casă puneam palma
și-i desenam conturul
numai așa știam drumul de întoarcere
într-o zi mi-ai ieșit tu în cale
și mi-am desenat inima pe inima ta
de atunci n-am mai ajuns acasă
neostoit te caut nici nu ating pământul
în rucsac port cu mine o grămadă de îngeri

astăzi a nins atât de curat în orașul acesta
și tu nu ești aici să te tragem cu sania
și tu nu ești aici să te sărutăm în mijlocul pieții
și de sus fulgi mari să ne tot ningă
acoperindu-ne
albindu-ne
mărmurindu-ne
pe mine pe tine pe îngeri