nichita se întreabă singur:
să am un gând,
să am două, douzeci și șapte,
și noua?
dar dacă pot să am atâtea gânduri
unde o să le depozitez?
la uniune?
la academie?
și ce or să facă ei cu gândurile mele
dacă ale altora
au putrezit la fereastră?
să nu am niciun gând?
și dacă i-o cășuna vreunuia să deschidă fereastra
și nu se va împiedica de nimic?

nichita e un tip tare zgârcit,
a luat frunzele câinilor,
toate,
toate, toate,
și le-a pus semn
la picior,
la gând, la fiecare gând,
la claviculă,
ba chiar și-a înfășurat și o mână
cu ele
să nu se vadă cum sângerează cuvinte,
necuvinte,
din buricele degetelor.

acum stă pe un os de cal
că să nu moară când vor unii,
și face noduri,
nod unu,
nod doi,
nod șapte,
noduri așezate între ape
că să nu se zgârie acvilele
când despică aerul.