sunt tot la incubatorul de oameni
încetul dinspre coajă și gălbenușul cuvintelor
trage buza în jos
plânge de milă și frig

zidiți în zile fără popas printre brațe de cuvânt
lipsiți de dărnicia căldurii și pâinii de cuptor
am ajuns până la pervazul ce doare sub piele

aveți voie
uitați-vă pe geam
cerul e acolo
ei cred
noi nu putem trăi fără el...

cerul e înspre apus
în nucile verzi
acolo în bruma de frig
straturi de gânduri se culcă în straturi de vid

pot ei să dărâme geamurile statuile
toate coloanele infinite
cerul nu îl pot lua

nu ei au cheia