Ziua Națională a României – 1 decembrie 2011


La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, 1228 de delegați reprezentând circa 100.000 de români care au semnat actul de unificare, a fost declarată de facto Marea Unire a Transilvaniei și Banatului cu Regatul României. Rezoluția a fost citită de Vasile Goldiș, unionist de frunte, alături de numeroși luptători pentru acest ideal istoric. Regele Ferdinand a ratificat actul la 11 decembrie, iar la 29 decembrie 1918, Adunarea Națională de la București a votat în unanimitate . Abia la 31 iulie 1990, ziua de 1 decembrie a redevenit Sărbătoare Națională prin Legea votată în Parlament, după ce regimul comunist a trecut pe plan secund această sărbătoare, timp de 45 de ani.
Merită consemnat faptul că rezoluția prevedea deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare, autonomie confesională, libertatea presei, învățământului în limba maternă, prevederi incluse și în Constituția din 1923 și încălcate de Guvernul Goga-Cuza în 1938 și de Gigurtu, apoi de Antonescu în 1940.
Facem o digresiune istorică necesară. La 28 iunie 1914 arhiducele Franz Ferdinand al Austro-Ungariei este asasinat la Sarajevo de către un naționalist sârb. În luna august 1914 Primul Război Mondial devine o realitate, Anglia, Franța, Rusia de o parte și Germania, Asustro-Ungaria pe cealaltă își declară război, atrăgând Europa și multe țări din lume în acest conflict. Deși Carol I, care era german de origine, se opune intrării în război, fiind înclinat chiar spre o înțelegere cu Germania, la 27 și 28 august 1916, România întră în război de partea Antantei, rege fiind nepotul lui Carol I , Ferdinand I. România declară război și Turciei, Bulgariei, cu care avea diferende mai vechi.
Armata română câștigă lupta de La Merișori-Petroșani, dar la 25 septembrie aviația germană bombardează Bucureștiul. Luptele din Transilvania sunt pierdute, armata se retrage, la Oituz are loc prima operațiune de oprire a inamicului, însă la 6 decembrie este ocupată Capitala. La Cașin trupele inamice sunt oprite. Trupele române sunt înfrânte la Turtucaia, este ocupată Constanța. Anul 1917 aduce răsturnarea țarismului în Rusia, care treptat nu mai contează ca putere beligerantă. La Mărăști, trupele române reușesc o contrafensivă., în ianuarie 1917. La 9 decembrie 1917, România semnează un armistițiu cu Puterile Centrale, la Focșani. Cea mai mare victorie, sub aspect moral, o constituie bătălia de la Mărășești. Apoi Germania și Imperiul habsburgic sunt zguduite de mișcări interne, revoluționare. La 11 noiembrie 1918 Germania capitulează. Au urmat tratativele de pace, în condițiile neparticipării Rusiei, pretențiile impuse Germaniei fiind una din sursele conflictului ce va genera al Doilea Război Mondial.
Armata română a suferit mari pierderi umane și materiale, dar și-a atins un țel visat de sute de ani, de la Mihai Viteazul - construirea României Mari, în granițele aproximative ale vechii Dacii.
Populația evreiască s-a aflat într-o situație cu totul specială în cursul războiului. În Ardeal, Banat și Bucovina ea primise dreptul de cetățenie austro-ungară din 1867. În Vechiul Regat, acest drept de cetățenie le-a fost refuzat cu încăpățânare încă din 1878, când guvernele occidentale au încercat să facă presiuni, dar guvernul român s-a opus.
La Editura Hasefer a apărut, în 1996, o carte, „Evreii din România în Războiul de Întregire a Țării”. Ca și în Războiul de Independență din 1877, evreii pământeni au înțeles să apere idealurile țării în care trăiau. Peste 800 de distincții militare au fost acordate eroilor militari evrei participanți la Războiul din 1916-1919 ( se includ și operațiunile din Ungaria). La 22 mai 1919, prin Decret-Lege toți evreii locuitori ai României Mari au fost declarați cetățeni români. Istoricii români de vază au recunoscut participarea evreilor la edificarea României Mari.


Boris Marian