Foaie albă, un pix ca o baionetă de război.
Când scriu curge sânge în loc de pastă...
Am avut impresia că încă suntem doi,
Dar am avut o excursie nefastă.

Și încă mai ridic mâna cu paharul,
Și cobor sufletul la cel care plânge.
Praf, și creier la contribuție,
Fără vise pentru ziua de mâine...
Și timpul nu vindecă, doar acoperă.
Sunt rănit și aud ecoul de demult
Al iubirii apuse în secolul 18...
Dar acum mai sunt eu, voi și ce?

Îmi doresc să citești și să crezi,
Îmi doresc să ai încredere.
Îmi doresc să îți dorești.
Îmi doresc să nu-mi doresc
Și să se întâmple deja...

Aș vrea să crezi că e 3 jumate
Și eu scriu.
Aș vrea să nu te uiți la mine
Ca la un altul.
Aș vrea să vreau să fiu înțeles, dar nu mă interesează.
Să mă crezi când îți șoptesc că nu ști tot...
Nu-ți vreau admirația, vreau doar să ști că pot.

Încă o țigară și un pahar plin de venin ce intră în oase...
Încă o ora fără somn sau vreun vis pozitiv...
Dar mă întreb ce fac și de ce scriu din muze,
Și se mai duce o noapte cu ton repetitiv.

Dormi? Sau te-ai trezit?