Momente poetice (I)

Un animal ciudat, pisica -șoarece,
Înoată, vorbește, scrie, prieten
Cu geamandura Neufahrwasser,
A prins un pescăruș în gheare,
Un pescăruș în bocanci de soldat,
Pisica-șoarece este din tablă,
De sute de ani ruginește,
mi-a spus o trecătoare,
nici nu știți ce face
când nu e nimeni acasă.

Profil divin, un biet hoinar,
Cu taina lui, un neant de jar,
Când moartea moare uneori
și eu mai sper și eu mai mor.
Abia grăit, între lumini,
Cuvântul piere din senin,
Eu mâna-ntind, primesc nimic,
Lucrează îngerii la cric.
Doar poezia fermentând
Se face vin, îmbată-un gând.

Poemul hormonal și femural,
Este poemul,
De la alb la alb-astral
Mai tremur,
Fug și saltă caii roșii
Printre rânduri,
Dar poemul hormonal
Strigă-n sâmburi,
Am iubit ce-i demodat,
Dar și noul,
Înțeleg cvă important
Este Oul.

O zi de scrum, viitor de bronz,
Naivi întru legendă,
Castele Morții înălțăm,
Iar viața e-n arendă.
Pe marmuri flori împrăștiind,
Iubind prin anotimpuri,
Vezi aștri cum se-aprind, se sting
În falduri, nimburi.
Cuprins de vrajă și de verb,
poetul e o frunză,
între nervuri și între nervi,
o rază, ca-n meduză.

Virgină o statuie cu spatele la mare,
Prin ochiul aparenței, dorind să o străpungă,
Întreabă unde-i ocrul, pe unde el dispare,
Dar sângele, dar trupul abandonat la strungă?
În liniștea grădinii, un leagăn joacă-ntruna,
Un câine dă să latre, o fi un avatar
Al omului ce-și are sălașul sus, pe Lună,
Aleg o floare mică de mușețel, muștar.

Boris Marian