prima oară l-am văzut în gara de nord, era vara lui 2009
părea un bărbat perfect normal, avea tricou lacoste, pantaloni bej

aripile ieșeu pe la cusăturile hainei, nu se sinchisea că putea fi otrăvit
din clipă-n clipă ar fi putut izbucni într-un copil cu părul de aur

coastele-i străluceau ca o plasă de păianjen în așteptarea unei surse de hrană
avea piele de voievod întors de la luptă
aș fi putut sta nemișcată, culcată la pământ, mulți ani de zile
pe acest câmp deschis

fetița din mine rămasă un sâmbure pe la șaisprezece ani m-a dat de gol

mi-a spus despre el că are o casă la țară cu gard verde
unde seara își aruncă hoiturile de peste zi
am aprins o țigară, așa cum fac ori de câte ori
sunt în fața unui bărbat care crește îngeri liliputani
uneori le dă drumul și ei se așază pe umeri sorbind pofticioși
ei da, asta îl făcea mai înalt, contemplam lipsită de griji
îi place să ia masa în spații fundamentale, cum ar fi genunchii mei dimineața

când ne-am îmbrățișat mi-au dat dinții, vertebrele s-au îndreptat
parcă mă nășteam prima oară
pe un hol de spital fără să-mi cunosc mama

avea un aer de poet provincial care tocmai a dat de mâncare la fluturi
o starea de agregare care mă ține la mulți metri deasupra pământului
poate servi la zbor, subject wanted, ultima șansă

câinele latră doar când Dumnezeu bea apă, așa începe cartea lui

la etajul 10 a început să ningă