în ziua în care ai plecat în armată te-am iubit cel mai mult

am rămas în gară

ca într-o barcă lăsată la mijloc de câmp

și trenul s-a oprit pe retină

imobil

în blocul lui de gheață

nu pricepeam cum dragostea

avea ceva în comun cu picioarele mele

ele nu te cunoșteau la fel de bine ca mâinile

și totuși s-au scurtcircuitat





a doua zi mi-am cumpărat o pungă de hârtie

să vărs în ea acel ceva

care creștea în mine

proporțional cu distanța dintre noi

am dus-o la ghenă apoi

strânsă bine la gură

mi-era teamă că s-ar fi putut întoarce

adulmecând mirosul panicii pe-asfalt





acum te uiți la un documentar

auzi din când în când ce-ți spun

și pleci din când în când

eu îți păstrez ultimul fum

iar tu zâmbești

mă dor genunchii uneori

și cred că e de bine