lasă un bec aprins, cuvintele se vor usca
le voi mânca și-așa cu mucegai

caii dezleagă-i, dă drumul la câine
am un copil din flori
prin pântec se vede cum plouă

îmi mine bate o clopotniță

oamenii strigă
e octombrie, e octombrie

îngerii s-au copt bine
e vreme de schimbat pielea

m-aș adăpa din tâmplele tale
pregătesc un culcuș
din frunze de stejar
chiar aici
în josul paginii

citesc încet
beau o gură de toamnă
simt până-n creștet
frunzele cum îmi caută chipul

corpul se încălzește
ca în preajma unui foc de borangic
sunt mai înaltă
atât de înaltă
încât pot ajunge la tine

afară miroase a sârmă ghimpată
e puțin întuneric
mușchii feței au amorțit
cum aș putea scăpa de seceta asta...

zilele fără tine se înfig pe glezne
lipitori ce nu se mai satură

nu știu când am să vin la tine
să storc din trupul tău monedele de aur
poeme fără acoperiș
blânde, blânde

oamenii se dezbracă
merg în spatele meu
cu o încredere oarbă