că a fost ca dracu și în mintea ta erupții pe apă
sau că după o partidă uitată nimeni nu va reuși măcar
o dată să disloce o cărămidă din peretele crescut fix
între ochi de parcă privești două realități deodată

și un balansoar frînt pe care pășești acum e clipa
cînd sub fiecare defibrilare a gîndului începe o pauză
în care obiectele din jur se mișcă lent mai mult vag și
zgomotul revine cu o întîrziere de aproape o viață

după explozie numai curajul de a spune că am lovit
un aisberg sau un alt om ascuns între gînduri doar un cap
în ceață la suprafață ne transformă în insule
rupți de continent după ce mîngîierile au fost acoperite

de pete de ulei plutind pe ocean ca niște resturi de picnic
pe marginea patului și nu rămîne altceva decît curajul
de a spune că inima e un proiectil ce se zbate în fiecare
clipă să rămînă în trup dar ne iese pe gură