Statuile nu dor -
un porumbel își face culcuș
pe umărul jupuit al unui sfânt;
acasă,
sfinții strigă din icoane
culori de ulei se transformă în mir
o singură ungere
ți-a atins călcâiul drept
și mergi cu el prin lume
desculÈ›;
când ai trecut de această poartă largă
cu dale de marmură
nu te-ai gândit câte gânduri ai strâns
în irisul tău,
peștii nu luptă împotriva curentului
și merg după apă
tu îi privești
și toți peștii ți se zbat în iris
ți-e frică de noapte
ai înghiți toată apa
să întorci limbile ceasului
înapoi către tine;

un neastâmpăr
ți se-ascunde în gleznă -
grăbește pasul,
în vale s-au pitulat crizantemele
după colină
și miroase a rouă, a fân cosit
o troiță te așteaptă
să-i întorci înțelesurile
te răstignești
și cuprinzi iarba, păsările, mirul
sfinții
să nu îi mai strivească tălpile.