În seara asta m-am decis să uit
Deși știu că nu va dura
Și undeva acolo,
printr-un colț răzuit,
sau printr-un cotlon crăpat,
o să răsari ca un lăstar de portocal,
din semințe pe care mi-a fost lene să le arunc la timp.

M-am decis să te las in urma,
să desert orice gând ce ar putea să se răzvrătească
și să o ia la fugă după tine.
Le place gândurilor mele să te urmărească,
să te hăituiască și să-ți ia răsuflarea
deja tăiata de vină.
Au așa o plăcere în a te surprinde
în cele mai intime stări ale ființei tale.

Candva mi-au zis că o să pleci,
dar nu am vrut sa le bag in seamă.
Am zis că sunt, și ele, doar niște gânduri,
că uneori pot fi paranoice. Nu am crezut niciodată.
Nu am vrut să îmi imaginez
momentul în care tu aveai să-mi spui
că banda s-a terminat și nu mai ai aur să cumperi.
Eu ți-am zis atunci:
-Cum? Dar lumina din părul tau nu a pălit!
Uite-o! E chiar acolo, ondulându-se peste urechi.
Dar tu n-ai vrut să asculți,
Mi-ai zis că ai nevoie de o casă de schimb valutar.

Și pentru că ale mele gânduri sunt năstrușnice
acum pot să văd iar ușa închizându-se cu un mic scârțâit,
luand cu ea mica dâră de lumină de pe hol.
Eu am așteptat, știam că banca e aproape,
dar cred ca te-ai împiedicat de vreo remușcare
si ți-a fost rușine să te uiți înapoi.

Dar acum trebuie sa uit,
să-mi leg gândurile ca să nu te mai muște de piciorul stâng.
Le voi încătușa într-o colivie scheletică, undeva adânc,
atât de adânc, încat voi uita unde le-am pus
și voi sta zile in șir legănând cheia de șnurul ei argintiu.

Când o să mă satur de argintiu, o să-i pun un șnur roșu
și o să-mi vâr piciorul în niște pantofi cu toc.
O să îmi îndrept spatele și o să-mi schimb inelele.
Îmi voi cumpăra un pulover nou, care nu o să fie turcoaz.
Trebuie să fie portocaliu, ca oja de pe unghii,
ca noptiera plină de carti și telefonul cu receptor prăfuit.
Apoi voi schimba telefonul, o să îmi iau unul mai vesel,
poate cu buline...
sau dungi.

Dar asta nu contează
pentru că atunci când voi descuia ușa de brad
vor năvali toate gândurile peste mine.
Îmi vor intra pe gură,
ba chiar și pe nas!
Îsi vor săpa o cărare prin carnea mea.
Vor ajunge la coaste și vor râde de ele,
le vor bate ca pe un xilofon obosit.
Apoi își vor face loc printre sărmane, printre notele pierdute
și se vor lupta cu plămanii și cu viforul lor disperat.
Dar viforul e un vânticel pe lângă intensitatea lor imaterială,
iar plămanii mei vor ceda și le vor lăsa să pătrundă mai departe
până ce îmi vor învalui miezul pulsând și mă vor doborî pe parchetul pătat.

și toate astea doar pentru că ți-ai uitat puloverul pe scaun.