noi suntem oameni, îmi zic în fiecare dimineață.
bem cafeaua și ascultăm melodii îngânate de niște
porumbei. privim în televizor ca și cum am privi
în ochii unui prieten și ne dăm seama că suntem
singurele viețuitoare care râd în fața simulacrului.
nu-i așa că înainte să ne urcăm în taxi ne uităm
în pământ și apoi de după parbriz afișăm o solitudine
față de cer? "grăbește-te!" se aude într-un difuzor.
"scriitorii au început să se îmbrace cu saci de rafie. sunt
atât de relaxați încât toate păsările s-au dezbrăcat
complet. dar cel mai tare e că sunt dispuși să-și
legene clipa morții într-un pahar de cola, pe care
oricum îl dau pe gât. ei trag de fermoar și curge iarbă.
ei merg pe stradă și preiau controlul asupra iubirii.
ei merg în cimitire și sunt singurii care îngână morții."
ce tare trebuie să fie, îmi spune șoferul.