îmi așez pantofii, cureaua, cravata,
cămașa pe umeraș și realizez că nu am niciun motiv.
dar de data asta nu renunț cu furie,
pur și simplu ies din cameră, intru în cameră, mă așez pe fotoliu
și nu caut cu privirea ceva anume, nici nu aș avea ce.
totul e acolo și dacă sunt sigur de ceva
am pe undeva printr-un sertar toate garanțiile alea
e mișto să nu simți nimic,
să nu îți pese dacă e zi,
dacă la tv se dă un film bun, dacă în universul ăsta se prăbușește o lume,
de ce oamenilor nu le mai pasă,
de ce.

este o lumină ciudată afară.
gândurile îmi țin corpul, gândurile astea
și o vreme nimeni nu vrea nimic.