Era cuprins
de un somn neliniștit
când copacii întunecați
atingeau cu vârfurile
cerul înstelat.

Simțea
cum se rupe un zăgaz...



* * *



Auzea
zgomotul neîntrerupt
al amintirii ce se trezea
nechemată în mintea sa.

Se simțea nelalocul lui...



* * *




Începea să respire
în sunetul atât de încărcat
de oboseala (oftatul)
când ploaia cădea
cu o furie aproape biblică.

Pierduse complet contactul cu bucuria.


* * *


Apăsa
baza nasului
cu degetele
și simțea
cum nodul
dintre omoplați
începe
să se desfacă
între zidurile ude
ale brațelor lui.


* * *


O panică
surdă zumzăia
în partea de jos
a abdomenului.

Se privea
cu o jenă neascunsă
ca și cum
răspunsurile
ar fi plutit... în aer.


* * *


Într-o
încercare disperată
de a se liniști,
încerca
să-și păstreze
vocea egală trăgându-se
în abisul întunecat al somnului.


* * *



Când
vorbele au mușcat
din marginile imensului zid,
de emoții, atinsese punctul cel mai de jos -

Noaptea adâncă a sufletului...


* * *



În încordarea umerilor
cu o aluzie de căldură în aer
își lipea degetele mari unul de altul

pentru o clipă...



* * *



Cu un surâs lugubru
a închis ochii
și a tras aer adânc în piept:

atât de multe rămăseseră nespuse...


* * *


Vedea
suprema lipsă de interes,
lipsa... ciudățeniei când
se deschidea către lumină
într-o replică de final:

n-a fost, tocmai,
un izvor de înțelegere...