Dragul meu,
Nu uita niciodată nucile cum cădeau
zemoase si seci
ca sufletele noastre
in decursul timpului

De la ele am învățat că verdele se transformă în negru,
după o vreme,
odata ce îl atingi
și-ți strecori mâna sub el

Nu e bună atâta umbră,
îmi spuneam,
ronțăind pe apucate
un miez.

Stiam că urmează să cadă
de undeva de sus
luna sau soarele
pe capul nostru proaspăt spălat.

Poc. Cine a căzut primul?
Soarele? Veninul?

Acum mama face prajituri cu alune
nucile nu se mai gasesc
Doamna de la Plafar se scuză rușinată:
Nu mai e ce era odata

Dau din cap enervată
m-am săturat de truisme
dar zâmbesc încurcată
o coajă încă se mai mișcă
sub haina neagră si uscată