Pe plaja noptii, linistita,
Unde nici vantul nu pasea,
Ci numai luna ravasita
Pe cate-un mal mai atipea,
stateai cazut, adus de ape
un val frumos...printre delfini…
Pareai pierdut… si prea departe...
De cerul meu plin de suspin…
Epuizat, privind spre mine,
mi-ai fi zambit…dar n-ai putut…
nisipul, alb, parea ca-ti vine
ca un costum abia cusut…
Tu, vlaguit de-atat chin,
de lupta ,tremurand in spasme…
te zbati… si te inalti putin…
sa-mi rascolesti cerul de basme…
Cedand, usor m-am coborat…
pe a mea raza stravezie,
sa te sustin, sa te ajut,
sa-ti mangai fruntea pamantie…
Nedumerit, inmarmurit,
Intr-una ochii ti-i stergeai,
Crezand ca, poate, ai murit
sau pur si simplu mai visai…
Cand ti-am atins un umar gol
Ai tresarit, simtind ca-s vie…
si mi-ai suras ametitor,
schimband suspinu-n poezie…
Vazandu-ti ochii mari, adanci,
m-am fastacit ca o fecioara,
cu stele-n par, priveam spre stanci
in rochia-mi de voal, usoara…
Simteam cum inima imi lupta,
sa rupa zalele de-otel,
in care-a fost inlantuita
sa nu ma-ndragostesc de fel…
Dar sangele-mi dansa prin vene,
in ritm ciudat, neomenesc…
tu ma priveai pe sub sprancene…
de al tau drag sa ma topesc…
M-ai prins de mijloc intr-o clipa…
si in nisip m-am afundat...
plapand, in mine se-nfiripa
un dor de-a pururi refuzat…
Cum sa te-opresc? Nu am putere
sa te alung, sa te resping…
chiar de nu pot nimic a-ti cere,
pe al tau piept usor ma sting…
Tu ma saruti…si-n sarutare
mi te ofer , fara sa lupt…
sa redevin o muritoare…
caci te doresc atat de mult...
Tu, cerul meu, de poti, ma iarta
Ca, fara luna, te-am lasat…
iubirea mea–i nevinovata…
o voi urma necugetat…
Iti vei gasi alta copila
Ce langa tine va trai…
Si-n noapte luna vesnic plina
eu cu mult drag ti-o voi privi…
Ieri, nu stiam ce e iubirea…
nu ascultam al marii glas…
dar azi, primeste-mi fericirea…
si, spune-mi, tu… cum sa o las?