De ce nu stie omul, ratacitor prin lume,
ca, orice pas il face, in urma, lasa urme ?
de ce nu intelege, ca orice gand il spune,
intruchipat in vorbe, tacerea o rapune ?
de ce e insensibil la frumusetea lumii ,
calcand-o in picioare, cotropitor ca hunii?
de ce nu-i stie rostul fara de care moare ?
de ce e omul singur, in lumea asta mare ?
el, singura fiinta, mereu nemultumita...
el, singururl ce stie sa-nsele si sa minta...
neiertator si critic, lupta cu orice arma...
judecator satiric... si cerul il condamna...
de ce nu pretuieste prezentul si trecutul?
de ce rastalmaceste cu orice chip cuvantul?
ce singura fiinta in marea de multime...
mai singur ca desertul,plin de amaraciune...
cand n-are legi, creeaza si le reinventeaza...
uitand ca are stele ce drumul i-l vegheaza...
si, cand greseste, uita, ca poate recunoaste...
e mai usor sa minta, mimand sinceritate...
distruge tot ce poate si uita tot ce spune,
crezand ca tot ce face, e dreptul lui in lume...
pacat ca sunt exceptii in numar foarte mic..
sunt oameni cu principii, ce nu strica nimic…
si lupta sa indrepte tot raul provocat…
dar ata innodata nu trece printr-un ac…
sunt praf in praful mare, furtuna de nisip...
sunt prea putini sub soare...in numar tot mai mic...
si nu-i molipsitoare iubirea lor curata...
pamantul nostru moare...si lumea-i vinovata!
De ce nu stie omul, ratacitor prin lume,
ca, orice pas il face, in urma , lasa urme?