Pentru că nu este atât de ușor ca la televizor
în mijloc nu stă un individ cauciucat
cu corpul acoperit de praf
pentru că la sfârșitul programului am fobii, anxietăti, paranoia și niciodată
nu îmi întorc capul către cameră zâmbind cu superioritate
adoptând o postură minimalistă
pentru că lucrez într-un spital și trec prin tot felul de crize
mă deteriorez ușor îmi revin foarte greu


Din când în când imagini ale florilor plesnite lângă barbotoare
și jumătăți de corpuri paralizate în paturi cum se nimerește


Pentru că toți oamenii ăia frumoși relatând vag melancolic povești
în lift sau pe coridor în timp ce plăgile se închid pur și simplu
nu există asa cum nu există compensații pentru fiecare lucru
abandonat sau pierdut revelația spaimei care ți-a înțepenit în cap


Vorbesc exact ca atunci când am aterizat în București
energie și entuziasm plus bonus pentru transportul
în centru mușcate vineții agățate derizoriu la ferestre și
nu poți să imprimi viață fără o doză de tupeu și încredere
în karma personală o dragoste și un atașament perfect normale


Am foarte puțini prieteni îi mențin
Alex a lăsat-o și el baltă și a plecat din țară -I s-a rupt filmul
dimineața când mai intru pe mess îmi povestește despre Amsterdam și
prăjiturele mă așteaptă în mod constant să hoinărim pe canale să vedem
abrupt și intens cum alunecă soarele de pe acoperișul unui spital