poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-08-17 | |
Psyche
nu aprinde torța s-ar putea să te cuprindă ardoarea să-i plângi pe buze nu vorbi cu cerul s-ar putea să îți răspundă și cum să-ți mai cauți scuze să nu te-mpiedici de vreun zâmbet când știi că poate fi contagios să nu te-nțepi cu vreun miracol căci poate fi alergic de frumos să nu-ți privești rănile dacă se pot dezinfecta și-ar ustura nu bea ambrozie căci poate veninul ei sublim te-ar tulbura și nu te mai privi în luciul apei se poate să te vezi lucind dincolo de tumult și nu mai adormi sub clar de lună se poate sa visezi mai clar tot ce-ți doreai demult * de ce ți-este frică cel mai mult când nu vrei s-adormi să știi c-ai putea să stai cu ochii închiși de într-adevăr i-ai fi deschis când nu vrei să plec să știi c-ai putea să stai fără mine de într-adevăr aș trăi în tine când nu vrei să calci pe-aceleași nisip să știi că nu toți ne târâm prin același deșert nu toți ne amăgim cu aceeași Fata Morgana nu toți ajungem la aceeași oază e posibil să fii irepetabil de ce ți-este frică cel mai mult când spui că nimeni nu e de neînlocuit iar eu nu pot să locuiesc în cuvintele tale dacă și-atunci când în aceeași tulpină de aer suspinele ne-alunecă pe-aceeași frunză ca două picături de rouă și tot nu ocupă același loc în spațiu e posibil să fii iramplasabil de ce ți-este frică cel mai mult când te uiți te eviți te amâni te alungi să compari să accepți să diseci să reduci nu ești decât așa cum penița mea te descrie minus câteva versuri pe care nici eu nu le cred plus câteva strofe pe care nu mi-ar veni inspirația să le respir nu sunt decât așa cum pensula ta mă pictează minus câteva riduri pe care nici tu nu le-ai văzut plus câteva scântei pentru care nu cunoști arta cărbunilor încinși parțial îmi aparțin parțial îți aparțin și atunci nu suntem decât mult mai mult și puțin mai puțin decât știm e posibil să fii ireductibil * din pomul minunii de-a fi zboară sâmburi în valsul minunii de-a nemuri când vișine cad să vii și ne culegem cu buze vișinii plămânii sângerii culori sfâșiate de țipete de cocori se-amestecă prin vine și-mi vine să mă ascult de ce ți-era frică cel mai mult ce-ai fi putut crea de-ai fi străpuns ecoul demonic ce-a fremătat în scorbura de gânduri aveai aripi mai lungi însă le-ai tuns și nu vei fi ceea ce n-ai încercat zburând pe lângă rânduri ce s-a-ntâmplat cu noi de am ajuns atât de puțin din tot ce-am visat departe de adâncuri atât de șterși de parcă ne-am ascuns precum un luceafăr pe-un cer înnorat un suflet fără sâmburi
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate