Îmi mișc secundele…
planez…
îmi mișc secundele…
planez…

obosită de zbor
cad în marea secundelor;

târziu,
când albatrosul se va hrăni
cu secundele mele,
voi zbura țipând
de veșnica mea
singurătate.

II

Nu!
Niciodată
n-am să mă las mâncată
de pești!

Nu!
Niciodată
nu voi fi
doar pescăruș!

Voi plânge
sub aripi
ascultând
cum țipă marea

iar,
de voi simți
că existența mea ca pasăre
se sfârșește,

mă voi îneca
în unicul cer
în stare s-o privească.

Ileana Popescu Bâldea